Fanny Blankers-Koen
Fanny Blankers-Koen (născută în 1918) a fost cunoscută ca fiind „prima regină a Jocurilor Olimpice feminine”. Ea rămâne prima și singura femeie care a câștigat patru medalii de aur la o singură ediție a Jocurilor Olimpice. Când Blankers-Koen și-a început cariera sportivă, Norman Giller nota în The 1984 Olympic Handbook, „atletismul feminin fusese un fel de spectacol secundar… . Ea, mai mult decât oricine altcineva, a făcut ca femeile atleți să fie demne de respect și atenție, cu o serie de performanțe uimitoare la Jocurile Olimpice de la Londra.”
Fanny Blankers-Koen s-a născut Francina Elsje Koen, fiica unui inspector guvernamental în orașul olandez Amsterdam, în 1918. Talentul ei în sport a fost evident încă de la o vârstă foarte fragedă. Blankers-Koen provenea dintr-o familie de sportivi care a încurajat-o să înoate, să patineze și să joace tenis. La vârsta de șase ani, s-a alăturat unui club sportiv local, unde a devenit cunoscută ca o excelentă alergătoare și înotătoare. Când Blankers-Koen avea 14 ani, tatăl ei a încurajat-o să se specializeze în atletism. În 1935, când avea 17 ani, le-a spus tuturor: „M-am hotărât să fac sport”. Blankers-Koen a devenit membră a Clubului Atletic al Doamnelor din Amsterdam și a mers pe bicicletă 18 mile dus-întors de la casa ei din Hoofdorp până la sala de sport. Nu avea o pistă de atletism în aer liber pe care să se antreneze, așa că a alergat în interior, în holul sălii de sport.
Prima competiție a lui Blankers-Koen a fost în 1935, într-o cursă de 200 de metri la Groningen. Nu s-a clasat bine la acea întâlnire, dar în decurs de o lună a învins-o pe campioana națională olandeză la 800 de metri. La acea întâlnire, l-a întâlnit pe Jan Blankers, un antrenor de atletism talentat și fost săritor la triplu salt, care obținuse o bursă AAA în Marea Britanie. El era antrenorul de atletism al echipei olimpice olandeze și a invitat-o să se alăture echipei. În mod ciudat, deși era atât de talentată la 800 de metri, această cursă, ca și alte distanțe mai lungi, a fost considerată „prea dificilă” pentru femei și a fost exclusă din competiția olimpică.
Blankers-Koen a debutat la Jocurile Olimpice la vârsta de 18 ani, la Berlin, unde a terminat la egalitate pe locul șase la săritura în înălțime și pe locul cinci la ștafeta de 100 de metri. Pentru ea, un punct culminant al competiției a fost întâlnirea cu atletul american Jesse Owens, care a câștigat patru medalii de aur la Berlin.
În 1940 s-a căsătorit cu antrenorul olimpic de atletism, Jan Blankers, și au avut un fiu, Jan, în anul următor. Blankers-Koen a continuat să se antreneze, chiar și în timpul ocupației naziste opresive a Olandei. Din cauza celui de-al Doilea Război Mondial, Jocurile Olimpice au fost anulate în 1940 și 1944, iar ea nu a putut participa la competițiile internaționale. Cu toate acestea, ea a stabilit recorduri mondiale la săritura în înălțime și la săritura în lungime la întâlnirile olandeze.
Când Blankers-Koen a născut-o pe fiica ei Fanneke, în 1945, ea nu se mai antrenase de ceva timp. Cu toate acestea, șapte luni mai târziu, ea a alergat la Campionatele Europene, unde a câștigat proba de 80 de metri garduri, a alergat piciorul de ancoră pentru victoria echipei feminine olandeze în ștafeta de 4 (100 de metri și s-a clasat pe locul patru la săritura în înălțime. Chiar înainte de Jocurile Olimpice din 1948, ea a stabilit un record mondial la 100 de metri, cu un timp de 11,5 secunde.
În momentul în care Jocurile Olimpice din 1948 s-au reunit la Londra, Blankers-Koen era deținătoarea recordului mondial în cursa de 100 de metri, la obstacole, la săritura în înălțime și la săritura în lungime. De asemenea, avea 30 de ani și era mama a doi copii. Oamenii spuneau că vârsta și maternitatea o vor încetini și că ar trebui să fie acasă, având grijă de copiii ei, în loc să alerge pe pistă. Acest gen de discuții, spunea ea, „au fost exact ceea ce trebuia să mă trezească”, potrivit lui Len Johnson în theage.com, „pentru a mă face să mă duc acolo și să le demonstrez că, chiar dacă aveam 30 de ani și eram mama a doi copii, puteam fi în continuare o campioană”. Așteptase 12 ani pentru a concura din nou la Jocurile Olimpice și nu avea de gând să își rateze șansa. În timp ce Blankers-Koen se antrena pentru Jocurile Olimpice, ea a cărat un cărucior pentru copii până la stadionul din Amsterdam și l-a parcat lângă pistă, pentru a-și putea supraveghea copilul în timp ce alerga.
Nimeni nu a colectat statistici cu privire la modul în care faptul de a avea copii afectează performanța unei femei în sport și câte mame au concurat la Jocurile Olimpice, dar în general se crede că Fanny Blankers-Koen este singura femeie din istoria atletismului olimpic care a câștigat o medalie de aur după ce a avut mai mult de un copil și singura femeie cu mai mult de un copil care chiar a făcut parte dintr-o echipă olimpică de atletism.
Olimpiada de la Londra, 1948
Ca și Babe Didrickson Zaharias, o altă atletă celebră, Blankers-Koen a fost pricepută în mai multe probe decât îi permiteau regulile oficiale ale Jocurilor Olimpice să concureze un atlet, cu recorduri mondiale în probele de 100 de metri, 80 de metri garduri, săritura în lungime, săritura în înălțime și două probe de ștafetă. Regulile oficiale au limitat-o să concureze în trei probe individuale, iar ea a ales să alerge în probele de 100 de metri, 200 de metri, 80 de metri garduri și să facă parte din echipa ștafetei de 4 (100 de metri). Cu modestie, potrivit lui Bert Rosenthal din Nando.net, ea a declarat mulți ani mai târziu, la un prânz al Metropolitan Track Writers’: „Nu mă așteptam să reușesc, pentru că au fost și alți foarte buni . Am spus că sper să ajung în finală.”
A făcut mult mai mult decât atât. În total, Blankers-Koen a concurat de 12 ori în nouă zile – alergând în serii pentru a intra în cursele finale, precum și în cursele finale – și a câștigat de fiecare dată. Ea a câștigat proba de 100 de metri cu o diferență de trei metri față de britanica Dorothy Manley, pe o pistă umedă, în 11,9 secunde. După aceea, a vrut să sărbătorească. Potrivit lui Rosenthal, după eveniment, soțul ei a găsit-o stând pe un trotuar cu alte concurente. „I-am spus că aș vrea să dau o petrecere”, a povestit ea mai târziu. „El a spus: ‘Oh, nu, te duci la culcare’. Mâine ai obstacolele’. I-am spus ‘Am deja o medalie olimpică de aur'”. Soțul ei a câștigat, iar ea s-a dus la culcare.
A doua zi, ea a avut un start prost în proba de 80 de metri garduri și a ajuns din urmă liderul, Maureen Gardner din Marea Britanie, în vârstă de 19 ani, la jumătatea cursei. În momentul în care Blankers-Koen era pe cale să preia conducerea, s-a lovit de un obstacol și s-a clătinat, după cum a spus, „ca o bețivă”. Finalul a fost atât de strâns încât nu a știut dacă a câștigat sau nu, iar când fanfara olimpică a început să cânte „God Save the King” a crezut că Gardner a câștigat. Dar fanfara cânta doar pentru că Regele George al VI-lea intrase pe stadion, iar imediat după aceea au cântat imnul național olandez pentru a onora medalia de aur câștigată de ea. Ea și Gardner alergaseră amândouă cursa în timpul recordului mondial de 11,2 secunde, dar ea fusese declarată câștigătoare.
Tensiunea acelei curse a ajuns la ea și, chiar înainte de a alerga în semifinala de la 200 de metri, plângea în vestiar, gata să abandoneze. Era epuizată și simțea presiunea de a câștiga. Nu-i plăcea cursa de 200 de metri, o probă care era alergată de femei pentru prima dată la Jocurile Olimpice, și, de asemenea, îi era dor de copiii ei. „Mă simțeam atât de prost”, a spus ea mai târziu. „Am vrut să mă întorc acasă la copiii mei”. Soțul ei i-a spus: „Dacă nu vrei să alergi, este în regulă. Dar mă tem că o să-ți pară rău după aceea”. Blankers-Koen și-a dat seama că, toată viața ei, tot ce își dorise să facă fusese să fie cea mai bună. Ea a decis să alerge.
Blankers-Koen a câștigat semifinala în timpul recordului olimpic de 24,3 secunde. Apoi, pe o altă pistă umedă, ea a câștigat finala cu 7 metri, în 24,4 secunde. Ea a obținut a patra medalie de aur în cinci zile de alergare în piciorul de ancoră al ștafetei de 4 (100 pentru echipa Olandei. Când Blankers-Koen a preluat ștafeta, echipa ei era pe locul trei, dar ea a recuperat deficitul uriaș și a prins-o pe australianca Joyce King, care era în frunte, în ultimele două pași ai cursei.
Deși Blankers-Koen era deținătoarea recordului mondial la săritura în înălțime și la săritura în lungime, ea nu a concurat în aceste probe. „Nu mi-a plăcut săritura în înălțime”, a spus ea, „iar săritura în lungime aproape că a coincis cu o manșă de obstacole și am preferat o medalie de aur decât două de argint”. Cu toate acestea, dacă ar fi concurat la săritura în înălțime și la săritura în lungime, probabil că ar fi câștigat încă două medalii de aur, deoarece învingătorii din aceste probe au câștigat cu toții cu distanțe mult mai mici decât recordurile mondiale – care fuseseră stabilite de Blankers-Koen.
După victoriile sale olimpice
După victoriile sale olimpice, oamenii au comparat-o cu atletul afro-american, Jesse Owens, care i-a uimit pe naziști câștigând medalii de aur în patru probe de atletism la Jocurile de la Berlin din 1936. Când s-a întors la Amsterdam, țara sa a oferit o paradă uriașă. Blankers-Koen, care a călătorit alături de soțul ei într-o trăsură deschisă trasă de patru cai albi, a fost uimită de toată agitația și a continuat să spună: „Tot ce am făcut a fost să câștig niște curse pe jos.”
Blankers-Koen a devenit cunoscută sub numele de „Gospodina olandeză zburătoare”, deoarece oamenii considerau neobișnuit faptul că o femeie căsătorită și mamă era o atletă de talie mondială. „După marele ei succes”, a scris Janet Woolum în Outstanding Women Athletes: Who They Are and How They Influenced Sports in America (Cine sunt ele și cum au influențat sportul în America), „mass-media a pus în evidență rolul ei de soție și mamă, punând uneori în umbră realizările ei atletice. Cu toate acestea, imaginea pe care au creat-o despre ea ca gospodină/mamă/atlet a ajutat la risipirea mitului că femeile și-ar pierde feminitatea în timp ce concurează în curse de atletism de talie mondială.”
Alergând la Campionatele Europene din 1950, Blankers-Koen a câștigat din nou probele de 100 de metri, 200 de metri și 80 de metri garduri, și a obținut un al doilea titlu ca membră a echipei olandeze de ștafetă. La 34 de ani, Blankers-Koen a vrut să concureze la Jocurile Olimpice din 1952 de la Helsinki. Deși a luat startul în proba de 80 de metri garduri, nu a reușit să se califice în finală. Ea s-a retras de la Jocuri din cauza unui furuncul la picior care a dus la otrăvirea sângelui și la o boală gravă. În 1955, s-a retras oficial din competiții, la vârsta de 37 de ani. Ea a antrenat alte persoane și a fost managerul echipei olandeze la Jocurile Olimpice din 1968 de la Mexico City.
În timpul carierei sale de aproape douăzeci de ani în sport, Blankers-Koen a stabilit 20 de recorduri mondiale în șapte probe, de la sprinturi la obstacole, săritura în lungime, săritura în înălțime și pentatlon. Nicio femeie din istoria atletismului nu a câștigat atâtea medalii naționale. În 1948, a fost aleasă de Associated Press drept atleta feminină a anului. În 1980, Blankers-Koen a fost inclusă în International Women’s Sports Hall of Fame. În 1998, a fost invitată la New York pentru a primi premiul Jesse Owens. Acum, în vârstă de 80 de ani, Blankers-Koen se bucură încă de o sănătate bună și de vigoarea atletică. Ea joacă tenis aproape în fiecare zi.
Lecturi suplimentare
Pentru înregistrare: Women in Sports, editat de Robert Markell, World Almanac Publications, 1985.
Giller, Norman, The 1984 Olympic Handbook, Holt, Rinehart and Winston, 1983.
The Women’s Sports Encyclopedia, editat de Robert Markell, Henry Holt and Co., 1997.
Woolum, Janet Outstanding Women Athletes: Who They Are and How They Influenced Sports in America, Oryx Press, 1992.
„Fanny Blankers-Koen,” IAAF Legends,http://www.iaaf.org/Athletes/Legends/BlankersKoen.html (9 noiembrie 1999).
„Fifty Years Ago, Blankers-Koen Was Pure Gold,” Nando.net, http;//www.sportserver.com/newsroom/ap/0…the/mor/feat/archive/022398/mor25435.html (9 noiembrie 1999).
„From Runner’s World,” Running After Childbirth,http://www.alumni.caltech.edu/~csc/runmom.html (9 noiembrie 1999).
„Grace Under Pressure-Four Times Over,” Olympic Daily Flashback,http://cnnsi.com/events/1996/olympics/daily/aug1/flashback.html (9 noiembrie 1999).
„Pacesetters: A Century of the Best”, www.theage.com, http://www.theage.com.au/daily/980727/sport/sport9.html (9 noiembrie 1999). □