William Harvey Carney
Atacul
În timp ce seara începea să cadă, a venit ordinul. Tinerii curajoși au sărit în picioare și au atacat în fugă spre fortăreața inamică. Apărătorii confederați erau pregătiți pentru ei și focuri de tun și gloanțe au zburat prin aer, devastând înaintarea celui de-al 54-lea. Fără să țină cont de pericol și luptând adesea corp la corp, al 54-lea și-a continuat înaintarea. Înaintea lor, sergentul John Wall purta culorile, roșu, alb și albastru ale Statelor Unite ale Americii. Dintr-o dată, un glonț de pușcă l-a doborât pe sergentul Wall, iar steagul a început să cadă la pământ. Sergentul William Carney și-a aruncat pușca la o parte și a apucat culorile înainte ca acestea să atingă pământul.
Un alt glonț de pușcă a străbătut aerul, acesta lovindu-l pe sergentul Carney în picior. Cu soldații care cădeau peste tot în jurul său, Carney a adunat puterea de a ignora durerea din picior, a ridicat culorile în aer și a continuat să conducă înaintarea. Cumva a reușit să ajungă la intrarea în fort și și-a plantat cu mândrie steagul… dar era singur… toți ceilalți au fost fie uciși, fie răniți. Figura solitară și steagul său s-au lipit de zidul fortului timp de o jumătate de oră, în timp ce bătălia făcea ravagii. Apoi, un atac în dreapta intrării în fort a atras atenția inamicului de la el. A observat un grup de soldați care înaintau spre el și, confundându-i cu trupele prietene, și-a înălțat steagul. Din nou focuri de armă au despicat aerul în timp ce Carney și-a dat seama prea târziu că erau soldați confederați.
Bravery Perseveres
În acel moment de pericol, Carney și-a amintit de steagul care reprezenta tot ceea ce îi era drag și pentru care lupta să protejeze în acea zi. În loc să lase drapelul și să fugă pentru a-și salva viața, el a înfășurat drapelul în jurul bastonului pentru a-l proteja și a fugit pe un dig. După ce s-a împiedicat într-un șanț, cu apa până la piept, și-a ținut steagul sus. Un alt glonț l-a lovit în piept, altul în brațul drept, apoi altul în piciorul drept. Carney s-a zbătut singur, hotărât să nu-și lase steagul să cadă în mâinile inamicului.
Din siguranța distanței la care se retrăseseră, ceea ce a mai rămas din războinicii curajoși ai Regimentului 54 Infanterie de Culoare din Massachusetts l-au privit pe bravul sergent luptându-se spre siguranță. Un membru al Regimentului 100 New York, care se retrăgea, a trecut pe lângă Carney și, văzând gravitatea rănilor sale, a spus: „Lasă-mă să duc eu steagul pentru tine”. Cu un curaj indomabil, sergentul Carney a răspuns: „Nimeni altcineva decât un membru al Regimentului 54 nu ar trebui să poarte drapelele”. În ciuda sunetelor de focuri de pușcă și de tun care îl urmăreau, Carney a continuat să lupte. Un alt glonț inamic și-a găsit ținta, zgâriindu-i capul, dar Carney nu a vrut să renunțe.
În mijlocul uralelor camarazilor săi loviți, sergentul Carney a ajuns în cele din urmă în siguranță. Înainte de a se prăbuși printre ei din cauza numeroaselor sale răni, singurele sale cuvinte au fost: „Băieți, mi-am făcut doar datoria. Steagul nu a atins niciodată pământul.”
Recunoaștere amânată
Câteva luni mai târziu, sergentul William Carney, sprijinit pe un baston din cauza rănilor suferite la piciorul drept, a pozat pentru o fotografie ținând în mână steagul pentru care a riscat atât de mult în acea zi la Fort Wagner. În anul următor a fost lăsat la vatră din armată pentru dizabilitățile provocate de rănile sale. William Carney nu și-a îndeplinit niciodată visul de a deveni preot. Mutându-se înapoi în New Bedford, a lucrat timp de câțiva ani ca poștaș. După aceea, a lucrat ca mesager la Massachusetts State House.
Nu era neobișnuit ca actele de vitejie săvârșite în timpul Războiului Civil să rămână nerecunoscute timp de mulți ani. Mai mult de jumătate din cele 1520 de Medalii de Onoare acordate pentru eroism în acea perioadă nu au fost acordate decât la 20 sau mai mulți ani după război. La 23 mai 1900, sergentul William Harvey Carney a primit cea mai înaltă distincție a națiunii sale, Medalia de Onoare. Deși până la acel moment mai mulți alți americani de culoare primiseră deja această distincție pentru eroism în timpul Războiului Civil și al Războaielor Indienilor Americani, acțiunea sergentului Carney la Fort Wagner, la 18 iulie 1863, a fost prima care a meritat această distincție.
William Harvey Carney a murit la domiciliul său din New Bedford la 9 decembrie 1908 și este înmormântat în cimitirul Oak Grove din această localitate. Locul său de odihnă finală poartă o piatră distinctivă, una revendicată de mai puțin de 3500 de americani. Pe marmura albă este gravată o imagine aurită a Medal of Honor, un omagiu adus unui soldat curajos și steagului pe care l-a iubit atât de mult.
.